Buna Doina,
Multumesc pentru intampinare. Andreiutul meu are o poveste frumoasa si sper eu, cu final fericit.
Nu am stiut de existenta lui pana cand nu a implinit 7 saptamani. Pe parcursul sarcinii, nu a fost chip sa ne arate inimioara la echograf. Am facut multe echografii, unele au durat si o ora si jumatate, dar puiul nu a vrut sa ne arate nimic. Am fost programata la cezariana pe 8 noiembrie, insa el a hotarat ca este cazul sa se nasca mai devreme, pe 30 octombrie.
La nastere a avut scor Apgar 10, desi nu tipase ca un copilas nou nascut, ci ca o mica broscuta nou-nascuta. In maternitate nu ne-a trezit nicio suspiciune, eu eram fericita ca am nascut si am un bebelus superb, eram preocupata de operatia mea, iar tati se ocupa de el. Surpriza avea sa vina acasa. La 12 ore dupa externarea din spital, am fost din nou, la garda, sa vedem ce se intampla cu puiutul nostru ca ni se parea ciudat cum respira. Doctorita ne-a spus ca plamanii nu sunt dezvoltati complet, a facut un control si am plecat spre casa.
Timp de o saptamana am fost cei mai fericiti parinti. Era in casa o atmosfera de basm si nu pot sa exprim in cuvinte sentimentele pe care le-am trait. La o saptamana dupa acel control la camera de garda, am fost la un nou control, de rutina. Cu o zi inainte de acest control, i-am facut o baitza ce a durat mai mult. Pana cand am dat noi cu creme printisorul, pana cand l-am infasat, se facuse totul rece si incepuse sa ii apara la gurita si la ochi o culoare violet. Am zis ca este de la faptul ca l-am tinut prea mult dezbracat.
Noi, parinti fara experienta, ne-am impacientat, iar primul lucru pe care l-am spus la control a fost de aceasta culoare violet in jurul guritei si al ochilor. Doctorita a chemat repede o colega cu un aparat de masurare a saturatiei. Era 70. Fiind un aparat portabil, au considerat ca trebuie pus pe un aparat mai performat. Am asteptat 3 ore in sala de asteptare sa mi se spuna ce are. In acel moment - diagnosticul a fost hipertensiune pulmonara secundara. Diagnosticul primar nu il aveam inca.
Am plecat cu ambulanta pentru nou nascuti la Marie Curie, la terapie intensiva. 9 noiembrie a fost cea mai socanta zi din viata mea. Conform a celor stiute de noi, dimineata aveam un copil normal, frumos, sanatos, iar seara era internat la terapie intensiva la spitalul de urgenta pentru copii, in stare deosebit de grava, cu insuficienta cardiaca, insuficienta respiratorie,cu tuburi si tubulete, perfuzoare, aparate ca masurau tensiunea, pulsul si saturatia. Socul a fost extrem de puternic, intrucat am crezut ca moare.
Au urmat doua zile in care s-au facut investigatii, teste si analize. Imi aduc aminte ca in dimineata in care i s-a pus diagnosticul am sunat la spital si am intrebat, plangand, daca mai traieste. Doctorita mi-a spus: "Andrei traieste, iar medicamentul administrat aseara da rezultate".
In aceeasi zi aveam sa aflam si diagnosticul- malformatie congenitala: intoarcere venoasa pulmonara anormala de forma totala. Domnul doctor ne-a explicat in amanunt despre ce este vorba si ce optiuni avem. Operatia nu putea fi facuta in tara.
A trebuit sa venim in Bad Oeynhausen. Andreiut a venit intubat. Am avut emotii mari in avion. Am adormit cu carticica de rugaciuni in mana, iar cand ma trezeam din cauza trepidatiilor, reciteam ultimele randuri. M-am rugat lui Dumnezeu sa ii ajunga oxigenul pana aici. A luptat. A luptat atat in Romania, in spitalul Marie Curie, dar mai ales pe drumul cu avionul. Am avut drum lung, cu escala in Frankfurt si salvare din Hanovra. In momentul in care am intrat in salonul 4 de la terapie intensiva de la Herzentrum, m-a cuprins o stare de liniste.
Stiam ca este in siguranta. Pe 13 noiembrie la ora 11 a facut 2 saptamani. La aceeasi ora era internat in spital. I s-au facut teste, investigatii, intrucat era posibila operatia in aceeasi zi, tinand cont de starea lui de degradare si de urgenta in care a venit. Operatia a avut loc in dimineata zilei de 14 noiembrie. Pot sa spun ca pe toata perioada operatiei nu am facut altceva decat sa plang si sa ma rog. Pe cer erau nori si la un moment dat, se desprinsesera si luasera forma unei inimi. Sau asa ii vedeam eu...(am si pozat momentul, sa il am ca amintire, din timpul operatiei).
Dupa operatie, Domnul Doctor Sandica mi-a spus doar atat:" Doamna, Andrei are o inima sanatoasa. Mergeti acasa si va odihniti"! Nu am mai pus alte intrebari. L-am pupat pe Andreiut prin mascuta ce o aveam pe fata si am iesit afara. Plangeam de fericire ca operatia a reusit.
Au urmat apoi zile in care mergeam zilnic la el, si eram tare fericita cand mai disparea un perfuzor, iar saturatia incepea sa atinga limite normale. Pe langa inima, au avut de suferit si plamanii. Unul dintre plamani nu era dezvoltat, iar micutul meu a avut de recuperat cele 15 zile din mediul nostru, timp in care acel plaman aproape nu a existat. Pe de alta parte, partea stanga a inimii a fost de 3 ori mai mare decat partea dreapta. Din acest motiv am spus ca Andrei s-a nascut a doua oara. De data aceasta corect. Pe parcursul acestei perioade m-am bucurat de prima lacrima, de primul plans cu tipat din toti plamanii...am serbat prima luna de viata si primul Sfant Andrei impreuna. A venit si Mos Nicolae....
De 3 zile nu mai este la terapie intensiva. Bea laptic de la mami, iar azi ne-am plimbat pentru prima data cu caruciorul, prin kk1. Este o poveste ce a inceput frumos, a fost un cosmar pentru cateva zile, apoi speram sa se sfarseasca cu bine in ziua in care vom pleca impreuna din spital.
Mi-am regasit puiul treptat. De ce sa nu recunosc, in prima zi de dupa operatie ma uitam la el cu coada ochiului, pentru ca nu semana cu el. Era schimbat, era altfel, era altul. La doua saptamani de la operatie, la terapie intensiva, stiu ca Janette mi-a facut o mare bucurie- mi l-a dat in brate. Asa, cu toate firele si tubuletele pe el, imi tineam puiul in brate si nu imi venea sa cred ca este bine... Apoi, la 3 saptamani de la operatie, tot cu tubulete, branule si aparate de monitorizare, i-am dat de mancare puiutului. Si acum, cand scriu, retraiesc aceste clipe minunate, care nu ar fi fost posibile, fara Domnii Doctori ai lui Andreiut.
Asa cum spuneam anterior, asteptam sa aiba rezultate bune fara oxigen si fara medicamentatie, pentru a putea pleca acasa.
Aceasta a fost pe scurt, povestea noastra.
Mihaela, Sanziana si Nicolae pleaca vineri, familia din Ialomita pleca vineri, insa mai ramanem multi romani aici. Ne vedem cu totii la kk1. Stiu de doamna ce a nascut- pentru ca am vazut-o azi. Eu la 2 zile dupa cezariana nu mergeam asa bine....
Violeta si Matei sunt inca in terapie intensiva. La Andreiut in salon sunt locuri libere. Sper ca tovarasul nostru de avion sa vina langa el, iar eu si Vio sa ne vedem mai des.
Voi mai scrie, cand nu sunt la spital.
Va imbratisez si eu.
