Author Topic: Inimi de copii - Povestea Elenei  (Read 929 times)

0 Members şi 2 Vizitatori pe acest subiect.

lanternuta

  • Newbie
  • *
  • Posts: 1
  • Karma: +0/-0
    • View Profile
Inimi de copii - Povestea Elenei
« on: Ianuarie 21, 2010, 12:22:57 pm »
Am intrat în povestea asta pe negîndite, subtil, fără să-mi dau seama, aşa cum se întîmplă uneori să te trezeşti dimineaţa într-o casă străină şi să te întrebi cum ai ajuns acolo. Am pornit ca un simplu beneficiar şi cotizant al sistemului de sănătate şi am ajuns un promoter vehement al acelor acte medicale care fac minuni pe copiii noştri.

            Mă numesc Dragos Mostenescu şi aceasta este declaratia mea, pe propria răspundere, în faţa tuturor copiiilor aflati în suferinţă.

            Soarta a vrut să fiu fericitul „posesor” a trei copii: Luca ( doi ani ) şi gemenele Ana şi Elena. Partea mai puţin frumoasă a poveştii este că Elena s-a născut cu malformaţie congenitală la inimă, cunoscută sub numele de Tetralogia Fallot. Fiind prea mică, intervenţia chirurgicală de corectare a acestei malformaţii nu se putea face decît în străinătate Am căutat un spital, o clinică. Informaţii din surse separate m-au dus către clinica de cardiologie ( şi diabet ) din localiltatea germană Bad Oeyenhausen. Am decis că ăsta era un semn bun, dacă toate drumurile – sau cel puţin multe dintre ele – duceau la Roma. Întîmplarea face că directorul acestei clinici pe ramura de chirurgie, un om care a reusit să fie mai bun decît nemţii şi să le fie şef, este român şi se numeşte Eugen Săndică. Iar pe partea medicală director este un turc. Asta arată că pe menţi încă îi interesează calitatea muncii depuse, indiferent de limba în care îţi spui părerile. Lucrurile păreau că se duc într-o direcţie bună, ceea ce s-a şi întîmplat. Elena a fost internată, analizată, operată la cele doar trei luni de viaţă.

            Ceea ce m-a făcut să devin un fan a ceea ce se face acolo este în primul rînd, calitatea serviciilor. Ceea ce fac oamenii aceia se poate numi ceasornicărie pe inimă. Se lucrează bine, se lucrează mult, se lucrează cu răspundere, cu responsabilitate, ceea rareori găseşti prin părţile noastre, în orice domeniu ai căuta. Cinci mii şase sute de intervenţii chirurgicale anuale, toate reuşite, recomandă această clinică şi colectivul de acolo.

            Nu fac aici pe avocatul clinicii, nu sunt nici ruda nici salariatul directorilor, sunt pur şi simplu un părinte extrem de mulţumit, atît de mulţumit cum n-a mai fost de nu-mi aduc aminte! Şi mai spun că da, şi la noi se fac performanţe în domeniu, dar acolo unde posibilităţile practice se termină – din motive de aparatură, vîrsta pacientului prea mică, etc. – este bine, este recomandat, este, la urma urmei, normal să te duci acolo unde rezultatele anterioare recomandă. Şi uite că zicala „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” nu prea funcţionează în cazul ăsta.

            Trebuie să mai ştiţi că rezolvarea problemei financiare legate e costurile operaţiei se face cu formlarul E 112, eliberat de Casa Natională de Asigurări de Sănătate în zece zile, pentru oricine are afectiuni netratabile în ţară. Prin acest formular statul român plăteşte integral costurile intervenţiei, spitalizării, etc. Trebuie doar un raport medical din care să reiasă afecţiunea şi necesitatea deplasării în străinătate, raport ce se eliberează de către un medic de specialitate. Raportul medical se depune la CNAS şi în baza lui se eliberează formularul E 112.

            Nu vreau să spun foarte multe, vreau doar ca cei care au nevoie de asemenea servicii medicale ce nu se pot efectua cu succes în România, să ştie de varianta acestei clinici. Şi mai vreau ca cei în cauză să fie convinşi de cuvintele mele, care nu sunt doar alte baliverne de pe net. Am fost acolo, am văzut, am trăit o lună de zile. Mai mult de atît...


« Last Edit: Ianuarie 21, 2010, 12:33:21 pm by nicoleta »

soli

  • Guest
Răspuns: Inimi de copii - Povestea Elenei
« Reply #1 on: Ianuarie 26, 2010, 04:08:55 pm »
lanternuta , bun venit , va dorim tot binele pentru comorile voastre , mai ales micutei Elena , ceea ce pentru Dragos este nou si socant pentru noi a devenit un scop , vrem si acasa toate lucrurile astea , Doctorul Sandica este in primul rand un profesionist care are experienta vestului , a incercat din cate stiu ,si Nicoleta poate sa confirme si sa aduca detalii suplimentare , sa aduca copiii in Germania la costuri foarte rezonabile printr o colaborare cu ministerul sanatatii , si a fost refuzat sau nu i s a raspuns . Rezultatul a ceea ce voi ati vazut la BO , si noi la Munchen este rezultatul atitudinii . Este cam in genul '' asha pacient , asha spital '' , oamenii cotizeaza cu responsabilitate la sistemul lor de asigurari , sumele nu sunt mici raportate la venituri , medicii si asistentii isi fac profesia cu pasiune pentru ca nu au grija zilei de maine , si au progresat tehnic , sunt  cu 50 de ani mult peste noi .
Taticul Elenei este o ''voce ''mult mai puternica si poate sa se faca auzit altfel decat multi dintre noi ceilalti . Dl Dr . Sandica poate sa schimbe ceva in sistemul medical , cu conditia sa i se acorde suportul necesar , si in orice caz e criminal sa nu dai voie parintilor sa si opereze copiii acolo unde au o sansa , sau sa nu te implici ca si minister in proiecte care ar putea sa ajute sa schimbe fatza , hidoasa de altfel , a sistemului medical romanesc .
Altminteri , un copil este un dar al lui Dumnezeu si motivul pentru care DD l a trimis este sa ne reinvete lectia iubirii si sa ne reaseze prioritatile intr o viatza care tinde sa devina robotizanta .


,

nicoleta

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Posts: 511
  • Karma: +1/-0
    • View Profile
Răspuns: Inimi de copii - Povestea Elenei
« Reply #2 on: Februarie 25, 2010, 11:18:32 am »
http://observator.antena1.ro/monden/O-inima-de-copil_5243.html

Nu stiu daca ati vazut emisiunea, este despre Elena, despre parintii ei ...